O după-amiază toridă de iunie. E genul acela de căldură care prevestește ploaie torențială. De-ar veni odată! Mă învârt cu mașina în căutarea unui loc de parcare lângă complexul Favorit. Găsesc unul, e pe trotuar, dar nu e semn de oprire interzisă. Mă chinui să las metrul regulamentar între mașină și gard, să aibă și pietonii pe unde să treacă. Oricum sunt singurul care a făcut asta, ceilalți sunt lipiți practic de zid. Ei să fie sănătoși!
Cobor din mașină și mă îndrept spre restaurantul Favorit. Cartierul acesta, Drumul Taberei, a fost construit în 1976, când pe 470 de hectare au fost edificate 49.200 de apartamente. Peste șapte ani, în 1983, numărul apartamentelor crescuse la 59.000, iar al locuitorilor era de 162.000. E clar, am scris prea mult pe imobiliar, am mintea deformată de blocuri, malluri și birouri. O las să alerge în continuare: în 1983 aici erau cinci creșe, șapte grădinițe, 12 școli generale cu 280 de săli de clasă, un cinematograf cu 900 de locuri…
”Cinematograful Favorit, amplasat în cadrul unui complex comercial venea să acopere nevoile culturale ale populației. Clădirea a fost construită în anii ’70, sala de cinematograf desfășurându-se pe două nivele. Perioada de început a cuprins câțiva ani de respiro ai regimului comunist, când bucureştenii se bucurau de reprezentaţii de excepţie, produse în est dar şi în vest. A urmat o a doua etapă a cinematografiei românești care a suferit de pe urma cenzurilor aplicate de regimul ceaușist”, se arată pe site-ul cinemafavorit.ro, realizat de Grupul de Inițiativă Favorit (GIF).
Sunt acum în fața acelui cinematograf, o ruină în fața căreia doarme un copil al străzii, dând din cap în somn și lovindu-se de fierul ușii de la intrare. Nu-l deranjează. În zonă mai sunt câteva magazine alimentare și vreo două terase. Un pic mai încolo este și o clinică medicală modernă.
Intru în restaurantul Favorit, unde am fost invitat de către GIF la masa rotundă ”Împreună refacem cinematograful Favorit”. Sunt întâmpinat de Marilena Trică, pensionară – a ieșit la pensie acum patru ani, de la Institutul Național de Statistică – cea care, alături de Valeriu Ionescu (81 de ani), coordonează întâlnirea.
GIF, format din cetățeni ai cartierului, își propune, încă din 2010, reamenajarea cinematografului Favorit și transformarea lui într-un Centru Cultural cu funcționalitățile dorite de cetățeni. Adevărul este că nici nu ar avea șanse să revină la destinația inițială, în condițiile în care Cinema Favorit este vârful unui triunghi isoscel cu baza reprezentată de dreapta Plaza România – AFI Palace Cotroceni, care au, amândouă, cinematografe moderne de tip multiplex, plus IMAX (AFI).
Problema este, ca întotdeauna, reprezentată de bani. Primăria sectorului 6, reprezentată la întâlnire de domnul consilier Avramescu și de un domn director, ar da bani, a și prins în bugetul pe anul trecut o sumă importantă, de 2,6 milioane de euro, pentru proiectul ”Favorit”. În documentele puse la dispoziția presei de GIF este menționat că banii au ”dispărut” la rectificarea bugetară. Nu vă gândiți că au dispărut fizic – știu, este greu să nu-ți imaginezi asta în zilele noastre – ci scriptic, adică nu au mai fost alocați.
De ce s-a întâmplat acest lucru? Din cauza unui raport al Curții de Conturi, care a decis că Primăria nu poate investi într-o clădire pe care o are doar în comodat, printr-un contract cu Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF) RomâniaFilm , care are clădirea în patrimoniu.
RADEF nu a avut un reprezentant la întâlnirea de la restaurantul Favorit, deși ”au fost invitați”, așa cum ne asigură Marilena Trică. Reprezentanții RADEF spuneau, în aprilie 2014, potrivit unei ”minute” a unei întâlniri, realizate de reprezentanții GIF, la care a participat și directorul RADEF, Marius Cristian Iurașcu, că „nu scrie în contractul de comodat că nu se pot face investiţii şi nu a venit nimeni de la PS6 să ne solicite să facem un act adiţional la contractul de comodat”.
Evident, la masa rotundă reprezentanții Primărie au lăsat să se înțeleagă că RADEF-ul este de vină. A urmat o serie de discuții legislative, în care s-a menționat de mai multe ori Legea nr. 303/2008 ((Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia) și altele de natură să te facă să amețești.
Discuția a fost întreruptă de un domn care nu s-a prezentat – nimeni nu se mai prezintă astăzi când ia cuvântul într-o adunare! – și care a îndemnat fățiș la revoltă, pentru că altfel nu se mai poate!
Am părăsit la scurt timp întâlnirea, cu alte date statistice în cap. ”La începutul anilor ’90 existau aproximativ 450 de cinematografe. Astăzi au supraviețuit mai puțin de 30. În ultimii douăzeci de ani aceste săli au dispărut treptat de pe harta culturală a României, transformându-se în săli de bingo, case de schimb valutar, depozite pentru materiale de construcții, lăcașe de cult, cluburi, discoteci, restaurante, magazine de haine, supermarket-uri, sau au fost abandonate intentionat, fiind lăsate să se degradeze”, scrie pe site-ul salvatimareleecran.ro, parte a inițiativei omonime prin care regizorul și antreprenorul Tudor Giurgiu își propune să salveze ce a mai rămas din rețeaua de cinematografe de stat.
Trec, din nou, prin fața cinematografului ”Favorit”. Copilul străzii dă în continuare din cap, în somn, lovindu-se de ușa de fier. Nu-l deranjează.
